38. El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți-o dea în stăpânire, cum vezi azi.
39. Să știi dar în ziua aceasta și pune-ți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer și jos pe pământ, și că nu este alt Dumnezeu afară de El.
40. Păzește dar legile și poruncile Lui, pe care ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, și să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie.”
41. Atunci Moise a ales trei cetăți dincoace de Iordan, la răsărit,
42. pentru ca să slujească de scăpare ucigașului care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaș mai dinainte, și să-și poată scăpa astfel viața, fugind într-una din aceste cetăți.
43. Aceste cetăți erau: Bețer, în pustiu, în câmpie, la rubeniți; Ramot, în Galaad, la gadiți, și Golan, în Basan, la manasiți.
44. Aceasta este Legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel.
45. Iată învățăturile, legile și poruncile pe care le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt.
46. Aceasta era dincoace de Iordan, în vale, față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon, și care a fost bătut de Moise și copiii lui Israel, după ieșirea lor din Egipt.
47. Ei au pus mâna pe țara lui și pe țara lui Og, împăratul Basanului. Acești doi împărați ai amoriților erau dincoace de Iordan, la răsărit.
48. Ținutul lor se întindea de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, până la muntele Sionului care este Hermonul,