Deuteronomul 26:3-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea și să-i spui: „Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în țara pe care Domnul a jurat părinților noștri că ne-o va da.”

4. Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.

5. Apoi să iei iarăși cuvântul și să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puțini inși și s-a așezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic și mare la număr.

6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit și ne-au supus la grea robie.

7. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.

8. Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.

9. El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.

10. Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

11. Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul Dumnezeul tău ție și casei tale.

12. După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănânce și să se sature, în cetățile tale.

Deuteronomul 26