1. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Moabului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a ars, a ars până le-a făcut var, oasele împăratului Edomului,
2. de aceea voi trimite foc în Moab, și va mistui palatele Cheriotului; și Moabul va pieri în mijlocul zarvei, în mijlocul strigătelor de război și sunetului trâmbiței.
3. Voi nimici cu desăvârșire pe judecător din mijlocul lui și voi ucide pe toate căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.”
4. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului și n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duși în rătăcire de idolii cei mincinoși după care au umblat și părinții lor;
5. de aceea voi trimite foc în Iuda, și va mistui palatele Ierusalimului.”
6. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani și pe sărac, pe o pereche de încălțăminte.
7. Ei doresc să vadă țărâna pământului pe capul celor sărmani și calcă în picioare dreptul celor nenorociți. Fiul și tatăl se duc la aceeași fată, ca să pângărească Numele Meu cel sfânt.