2 Timotei 4:7-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.

8. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

9. Caută de vino curând la mine.

10. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.

11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.

12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.

13. Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, și cărțile, mai ales pe cele de piele.

2 Timotei 4