19. David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Și Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
20. David a venit la Baal-Perațim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmașii mei dinaintea mea, ca niște ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Perațim.
21. Ei și-au lăsat idolii acolo, și David și oamenii lui i-au luat.
22. Filistenii s-au suit din nou și s-au răspândit în Valea Refaim.