2 Samuel 15:5-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Și când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca și-l săruta.

6. Absalom se purta așa cu toți aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Și Absalom câștiga inima oamenilor lui Israel.

7. După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruință pe care am făcut-o Domnului.

8. Căci robul tău a făcut o juruință, când locuiam la Gheșur, în Siria; și am zis: „Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.”

9. Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat și a plecat la Hebron.

10. Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel, să spună: „Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: „Absalom s-a făcut împărat la Hebron!”

11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiți, au însoțit pe Absalom; și l-au însoțit în prostia lor, fără să știe nimic.

12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.

13. Cineva a venit și a dat de știre lui David și a zis: „Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.”

14. Și David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculați-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiți-vă de plecare; altfel, nu va întârzia să ne ajungă și va arunca nenorocirea peste noi și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.”

15. Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.”

16. Împăratul a ieșit, și toată casa lui mergea după el; și a lăsat zece țiitoare pentru paza casei.

17. Împăratul a ieșit astfel, și tot poporul îl urma. Și s-au oprit la cea din urmă casă.

18. Toți slujitorii lui, toți cheretiții și toți peletiții, au trecut alături de el; și toți gatiții, în număr de șase sute de oameni, veniți din Gat, după el, au trecut înaintea împăratului.

19. Împăratul a zis lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii și tu cu noi? Întoarce-te și rămâi cu împăratul, căci ești străin și ai fost luat chiar din țara ta.

2 Samuel 15