2 Samuel 12:2-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Bogatul avea foarte multe oi și foarte mulți boi.

3. Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și o privea ca pe fata lui.

4. A venit un călător la omul acela bogat. Și bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului și a gătit-o pentru omul care venise la el.”

5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia și a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.

6. Și să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârșit fapta aceasta și n-a avut milă.”

7. Și Natan a zis lui David: „Tu ești omul acesta! Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul;

8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și dacă ar fi fost puțin atâta, aș mai fi adăugat.

9. Pentru ce, dar, ai disprețuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.

10. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai disprețuit și pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”

2 Samuel 12