9. Ioab a văzut că avea să lupte și înainte și înapoi. A ales atunci din toți aleșii lui Israel o ceată, pe care a așezat-o împotriva sirienilor;
10. și a pus sub porunca fratelui său Abișai ce mai rămăsese din popor, ca să țină piept fiilor lui Amon.
11. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; și dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.
12. Fii tare, și să ne arătăm plini de bărbăție pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va crede!”
13. Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, și ei au luat-o la fugă dinaintea lui.
14. Și când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon și s-a întors la Ierusalim.
15. Sirienii, văzând că fuseseră bătuți de Israel, și-au strâns puterile.
16. Hadarezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; și au venit la Helam, în frunte cu Șobac, căpetenia oștirii lui Hadarezer.
17. Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul și a venit la Helam; sirienii s-au pregătit de au ieșit înaintea lui David și au început lupta cu el.
18. Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Și David le-a tăiat șapte sute de cai de trăsură și patruzeci de mii de călăreți; a lovit și pe căpetenia oștirii lor, Șobac, care a murit pe loc.
19. Toți împărații supuși lui Hadarezer, văzându-se bătuți de Israel, au făcut pace cu Israel și i s-au supus. Și sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.