2 Împăraţi 23:9-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Totuși preoții înălțimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraților lor.

10. Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.

11. A îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii, pe care împărații lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; și a ars în foc carele soarelui.

12. Împăratul a dărâmat altarele de pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, pe care le făcuseră împărații lui Iuda, și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat și le-a luat de acolo, le-a aruncat țărâna în pârâul Chedron.

13. Împăratul a pângărit înălțimile care erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, și pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteii, urâciunea sidonienilor, lui Chemoș, urâciunea Moabului, și lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon.

14. A sfărâmat stâlpii idolești și a dărâmat Astarteile, și locul lor l-a umplut cu oase omenești.

15. A dărâmat și altarul de la Betel și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut-o în țărână și a ars idolul Astarteii.

16. Iosia, întorcându-se și văzând mormintele care erau acolo pe munte, a trimis să ia oasele din morminte, și le-a ars pe altar, și l-a pângărit, după cuvântul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.

2 Împăraţi 23