21. Celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
22. Menahem a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
23. În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25. Pecah, fiul lui Remalia, slujbașul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca și pe Argob și Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii galaadiților. A omorât astfel pe Pecahia și a domnit în locul lui.
26. Celelalte fapte ale lui Pecahia și tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraților lui Israel.
27. În al cincizeci și doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
28. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.