2. Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada.
3. Numai că înălțimile n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.
4. Ioas a zis preoților: „Tot argintul închinat și adus în Casa Domnului, argintul ieșit la numărătoare, și anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după prețuirea făcută, și tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului,
5. preoții să-l ia fiecare de la cei pe care-i cunoaște și să-l întrebuințeze la dregerea Casei, oriunde se va găsi ceva de dres.”
6. Dar s-a întâmplat că, în al douăzeci și treilea an al împăratului Ioas, preoții încă nu dreseseră stricăciunile Casei.
7. Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „Pentru ce n-ați dres stricăciunile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții voștri, ci să-l dați pentru dregerea stricăciunilor Casei.”
8. Preoții s-au învoit să nu mai ia argint de la popor și să nu mai fie însărcinați cu dregerea stricăciunilor Casei.
9. Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac și a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoții care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.