2 Cronici 3:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, iebusitul.

2. A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui.

3. Iată pe ce temelii a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu: Lungimea, în coți de măsura cea veche a coților, era de șaizeci de coți, iar lățimea, de douăzeci de coți.

4. Pridvorul dinainte avea douăzeci de coți lungime, cât era de lată Casa, și o sută douăzeci de coți înălțime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat.

5. A îmbrăcat cu lemn de chiparos Casa cea mare, a acoperit-o cu aur curat și a săpat pe ea finici și împletituri de lănțișoare.

6. A acoperit Casa cu pietre scumpe ca podoabă; și aurul era aur din Parvaim.

7. A acoperit cu aur Casa, bârnele, pragurile, pereții și ușile și a pus să sape heruvimi pe pereți.

2 Cronici 3