14. Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului și înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Și cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru arderile de tot, pahare și alte scule de aur și de argint. Și, în tot timpul vieții lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului.
15. Iehoiada a murit bătrân și sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.
16. L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împărații, pentru că făcuse bine în Israel și față de Dumnezeu, și față de Casa Lui.
17. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat.
18. Și au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit Astarteilor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovați în felul acesta.
19. Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înștiințările pe care le-au primit.