2 Cronici 22:6-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Ioram s-a întors să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.

7. Prin voia lui Dumnezeu și spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieșit cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimși, pe care-l unsese Domnul ca să piardă casa lui Ahab.

8. Și, pe când se răzbuna Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste capii lui Iuda și peste fiii fraților lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, și i-a omorât.

9. Au căutat pe Ahazia și l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu și l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui.” Și n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.

10. Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat și a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda.

11. Dar Ioșabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când au fost omorâți, și l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioșabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada și sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât.

12. A stat șase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Și în țară domnea Atalia.

2 Cronici 22