1 Samuel 7:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit și au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, și au sfințit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.

2. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul.

3. Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și Astarteile, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”

4. Și copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii și Astarteile și au slujit numai Domnului.

5. Samuel a zis: „Strângeți pe tot Israelul la Mițpa, și eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”

6. Și s-au strâns la Mițpa. Au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Mițpa.

7. Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Mițpa, și domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s-au temut de filisteni

8. și au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”

9. Samuel a luat un miel sugar și l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, și Domnul l-a ascultat.

10. Pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor și i-a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel.

11. Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, au urmărit pe filisteni și i-au bătut până sub Bet-Car.

12. Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”

1 Samuel 7