3. Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.”
4. Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obișnuită la îndemână, ci numai pâine sfințită, doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!”
5. David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat, și toți oamenii mei sunt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela care o va face.”
6. Atunci preotul i-a dat pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului, ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în clipa când luaseră pe cealaltă.
7. Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.
8. David a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.”
9. Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinților; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Și David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.”