1 Samuel 17:17-22 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. Isai a zis fiului său David: „Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără la frații tăi;

18. du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice.

19. Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în valea Terebinților în război cu filistenii.”

20. David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război.

21. Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire.

22. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate.

1 Samuel 17