1. Samuel a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: ascultă, dar, ce zice Domnul.
2. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt.
3. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți, și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.”
4. Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda.
5. Saul a mers până la cetatea lui Amalec și a pus niște oameni la pândă în vale.
6. Și a zis cheniților: „Duceți-vă, plecați și ieșiți din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci voi v-ați purtat cu bunăvoință față de copiii lui Israel, când s-au suit din Egipt.” Și cheniții au plecat din mijlocul lui Amalec.
7. Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului.
8. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei.
9. Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire, și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.
10. Domnul a vorbit lui Samuel și i-a zis:
11. „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul.