11. Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos și aur cât a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăți în țara Galileii.
12. Hiram a ieșit din Tir, să vadă cetățile pe care i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut
13. și a zis: „Ce cetăți mi-ai dat, frate?” Și le-a numit țara Cabul, nume pe care le-au păstrat până în ziua de azi.
14. Hiram trimisese împăratului o sută douăzeci de talanți de aur.
15. Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului și a casei sale Milo și a zidului Ierusalimului, Hațorului, Meghidoului și Ghezerului:
16. Faraon, împăratul Egiptului, venise și cucerise Ghezerul, îi dăduse foc și omorâse pe canaaniții care locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.
17. Și Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul de jos,
18. Baalatul și Tadmorul, în pustiul țării,
19. toate cetățile slujindu-i ca magazii și fiind ale lui, cetățile pentru care, cetățile pentru călărime și tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban și în toată țara peste care împărățea.