1 Împăraţi 7:31-45 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

31. Gura temeliei dinăuntrul acoperișului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, și era lată de un cot și jumătate; avea și săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde.

32. Cele patru roți erau sub tăblii, și osiile roților erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot și jumătate.

33. Roțile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate.

34. La cele patru colțuri ale fiecărei temelii erau niște polițe dintr-o bucată cu temelia.

35. Partea de sus a temeliei se sfârșea cu un cerc înalt de o jumătate de cot și își avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea.

36. Pe plăcile proptelelor și pe tăblii, a săpat heruvimi, lei și finici, după locurile goale, și ciucuri de jur împrejur.

37. Așa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura și chipul erau la fel pentru toate.

38. A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de bați, fiecare lighean avea patru coți, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii.

39. A pus cinci temelii pe partea dreaptă a Casei, și cinci temelii pe partea stângă a Casei; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a Casei, la miazăzi-răsărit.

40. Hiram a făcut cenușarele, lopețile și lighenele. Așa a sfârșit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului:

41. doi stâlpi cu cele două acoperișuri și cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două rețele ca să acopere cele două cununi al acoperișurilor de pe vârful stâlpilor;

42. cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, câte două rânduri de rodii de fiecare rețea, ca să acopere cele două cununi ale acoperișurilor de pe vârful stâlpilor;

43. cele zece temelii și cele zece lighene de pe temelii;

44. marea și cei doisprezece boi de sub mare;

45. cenușarele, lopețile și lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.

1 Împăraţi 7