3. Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ți dau moștenirea părinților mei!”
4. Ahab a intrat în casă, trist și mâniat, din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ți voi da moștenirea părinților mei!” Și s-a culcat pe pat, și-a întors fața și n-a mâncat nimic.
5. Nevasta sa, Izabela, a venit la el și i-a zis: „Pentru ce îți este tristă inima și nu mănânci?”
6. El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel și i-am zis: „Dă-mi via ta pe preț de argint; sau, dacă vrei, îți voi da o altă vie în locul ei.” Dar el a zis: „Nu pot să-ți dau via mea!”
7. Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domnești tu acum peste Israel? Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îți voi da via lui Nabot din Izreel!”
8. Și ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab și le-a trimis bătrânilor și dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
9. Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiți un post; puneți pe Nabot în fruntea poporului
10. și puneți-i în față doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!” Apoi scoateți-l afară, împroșcați-l cu pietre, și să moară.”
11. Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.
12. Au vestit un post și au pus pe Nabot în fruntea poporului.