1 Împăraţi 2:13-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Șeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri pașnice?” El a răspuns: „Da.”

14. Și a adăugat: „Am să-ți spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbește!”

15. Și el a zis: „Știi că împărăția era a mea și că tot Israelul își îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăția s-a întors și a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o.

16. Acum îți cer un lucru: nu-ți întoarce fața!” Ea i-a răspuns: „Vorbește!”

17. Și el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abișag, sunamita.”

18. Bat-Șeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.”

19. Bat-Șeba s-a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei și a șezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, și ea a șezut la dreapta lui.

1 Împăraţi 2