8. În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani.
9. Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța, chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului, la Tirța.
10. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis, în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui.
11. Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă, nici prieten.
12. Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu,