7. Celelalte fapte ale lui Abiam și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Între Abiam și Ieroboam a fost război.
8. Abiam a adormit cu părinții lui și l-au îngropat în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Asa.
9. În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.
10. El a domnit patruzeci și unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
11. Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.
12. A scos din țară pe sodomiți și a îndepărtat toți idolii pe care-i făcuseră părinții lui.
13. Și chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteii. Asa i-a sfărâmat idolul și l-a ars în pârâul Chedron.
14. Dar înălțimile n-au pierit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieții lui.
15. El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său și de el însuși: argint, aur și vase.
16. Între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor.
17. Baeșa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; și a întărit Rama, ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre.
18. Asa a luat tot argintul și tot aurul care rămăseseră în vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului și le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimis să-i spună:
19. „Să fie un legământ între mine și tine, cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit un dar în argint și în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”