38. Aceștia, numiți pe nume, erau domni în familiile lor, și casele lor părintești au crescut mult.
39. Ei s-au dus înspre Ghedor până la răsăritul văii, să caute pășune pentru turmele lor.
40. Au găsit pășuni grase și bune și o țară întinsă, liniștită și pașnică, fiindcă cei ce o locuiau mai înainte se coborau din Ham.
41. Oamenii aceștia, scriși pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărâmat corturile lor și pe maoniți, care se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvârșire până în ziua de azi și s-au așezat în locul lor, căci acolo erau pășuni pentru turmele lor.
42. Și dintre fiii lui Simeon s-au dus la muntele Seir, în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia și Uziel, fiii lui Ișei.