1 Cronici 17:10-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

10. și pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Am smerit pe toți vrăjmașii tăi. Și îți vestesc că Domnul îți va zidi o Casă.

11. Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine și anume pe unul din fiii tăi și-i voi întări domnia.

12. El Îmi va zidi o casă, și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.

13. Eu îi voi fi Tată, și el Îmi va fi fiu; și nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta.

14. Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, și în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.”

15. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta.

1 Cronici 17