Romani 2:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alții, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuți, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuiești aceleași lucruri!

2. Știm că judecata lui Dumnezeu față de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr.

3. Și crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

4. Sau disprețuiești bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări și nu-ți dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

5. Dar, din cauza încăpățânării tale și a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,

6. Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“:

7. celor ce, prin perseverența în fapte bune, urmăresc glorie, onoare și nemurire, le va da viață veșnică;

8. dar celor ce, din ambiție egoistă, resping adevărul și ascultă de nedreptate, le va da urgie și mânie.

9. Va fi necaz și strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârșește răul, – întâi peste iudeu și apoi peste grec –,

Romani 2