1. Cântați Domnului un cântec nou, cântați Domnului , toți locuitorii pământului!
2. Cântați Domnului , binecuvântați-I Numele! Vestiți în fiecare zi mântuirea Lui!
3. Istorisiți printre neamuri slava Lui și printre toate popoarele – minunile Lui!
4. Căci mare este Domnul și vrednic de laudă, El este mai de temut decât toți zeii.
5. Toți zeii popoarelor sunt doar niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
6. Măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui, iar puterea și slava – în Lăcașul Lui.
7. Familii ale popoarelor, dați Domnului , dați Domnului slavă și cinstiți -I puterea!
8. Dați Domnului slava cuvenită Numelui Său! Aduceți un dar și veniți în curțile Lui!
9. Închinați-vă Domnului cu podoabe sfinte! Tremurați înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul!
10. Spuneți printre neamuri: „ Domnul împărățește! De aceea lumea stă neclintită și nu poate fi clătinată. El va judeca popoarele cu nepărtinire.“