4. El ține în mână adâncimile pământului, iar înălțimile munților sunt ale Lui.
5. A Lui este marea, – El a făcut-o – iar uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.
6. Veniți să I ne închinăm, să I ne plecăm înainte, să îngenunchem înaintea Domnului , Creatorul nostru!
7. Căci El este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pășunii Lui, turma mâinii Sale! „Astăzi dacă auziți glasul Lui,
8. nu vă împietriți inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie,
9. când strămoșii voștri M-au pus la încercare și M-au ispitit, deși Îmi văzuseră lucrările!
10. Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generație și am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui și n-au cunoscut căile Mele.»