1. Numai în Dumnezeu sufletul meu își găsește liniștea și numai de la El îmi vine mântuirea.
2. Numai El este stânca mea și mântuirea mea. El este întăritura mea; niciodată nu voi fi clătinat.
3. Până când veți mai ataca vreun om, doborându-l cu toții, cum ați dărâma un zid înclinat sau un gard dărăpănat?
4. Numai ca să-l doboare din înălțimea lui se sfătuiesc ei. Le este dragă minciuna; cu gura ei binecuvântează, dar cu inima blestemă. Sela
5. Suflete al meu, găsește-ți liniștea numai în Dumnezeu, căci de la El vine nădejdea mea.
6. Numai El este stânca mea și mântuirea mea. El este întăritura mea; nu voi fi clătinat!