Psalmi 4:1-5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Răspunde-mi când strig, Dumnezeul dreptății mele! Deși sunt în strâmtorare, Tu mă vei scoate la loc larg! Îndură-te de mine, ascultă-mi rugăciunea!

2. Fii ai oamenilor, până când Îmi veți preface slava în rușine? Până când veți iubi deșertăciunea și veți umbla după minciuni? Sela

3. Să știți că Domnul l-a pus deoparte pentru Sine pe cel evlavios; Domnul aude când strig către El.

4. Mâniați-vă și nu păcătuiți! Cugetați când stați în pat și tăceți! Sela

5. Aduceți jertfe potrivite și încredeți-vă în Domnul!

Psalmi 4