12. Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine și îmi pustiesc sufletul.
13. Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac și îmi smeream sufletul prin post; iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14. ca un prieten, ba mai mult, ca un frate, umblam bocind, ca unul care-și bocește mama, cu capul plecat, cuprins de întristare.
15. Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură și se adună, se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns, sfâșiindu-mă fără încetare.
16. Ca niște bufoni batjocoritoriscrâșnesc din dinți împotriva mea!
17. Stăpâne, cât vei mai privi? Scapă-mi sufletul de pustiirile lor, și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!
18. Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare, Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.