11. Niște martori dezlănțuiți se ridică și mă întreabă de ceea ce nu știu.
12. Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine și îmi pustiesc sufletul.
13. Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac și îmi smeream sufletul prin post; iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14. ca un prieten, ba mai mult, ca un frate, umblam bocind, ca unul care-și bocește mama, cu capul plecat, cuprins de întristare.