Psalmi 142:1-5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cu glasul meu eu strig către Domnul , cu glasul meu eu caut îndurare la Domnul.

2. Îmi vărs plângerea înaintea Lui, îmi povestesc necazul înaintea Lui.

3. Când duhul îmi este mâhnit, Tu-mi cunoști cărarea. Pe calea pe care merg, ei mi-au ascuns curse.

4. Privește la dreapta mea și ia aminte; nimeni nu mă mai cunoaște! Am rămas fără adăpost; nimănui nu-i pasă de viața mea!

5. Te chem, Doamne , zicând: „Tu ești adăpostul meu, moștenirea mea pe pământul celor vii!“

Psalmi 142