Psalmi 119:62-78 Noua Traducere în limba Română (NTR)

62. La miezul nopții mă trezesc să-Ți aduc laude, din pricina judecăților Tale cele drepte.

63. Eu sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc hotărârile Tale.

64. Doamne , îndurarea Ta umple pământul: învață-mă orânduirile Tale!

65. Tu faci bine robului Tău, Doamne , după Cuvântul Tău.

66. Învață-mă să am cunoaștere și pricepere, căci mă încred în poruncile Tale!

67. Înainte să fiu smerit, eu rătăceam; acum însă păzesc cuvintele Tale.

68. Tu ești bun și faci bine: învață-mă orânduirile Tale!

69. Niște îngâmfați m-au tencuit cu neadevăruri, dar eu împlinesc hotărârile Tale din toată inima.

70. Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea, dar eu îmi găsesc desfătarea în Legea Ta.

71. E bine că m-ai smerit, pentru că astfel am putut învăța orânduirile Tale.

72. Mai mult prețuiește pentru mine Legea gurii Tale, decât mii de șecheli de aur și de argint.

73. Mâinile Tale m-au făcut și m-au întocmit. De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăța poruncile Tale!

74. Cei ce se tem de Tine mă privesc și se bucură, căci aștept împlinirea Cuvântului Tău.

75. Doamne , recunosc că judecățile Tale sunt drepte și că din credincioșie m-ai smerit.

76. Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat, după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.

77. Să vină peste mine îndurările Tale și voi trăi, căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!

78. Să fie făcuți de râs cei îngâmfați, căci m-au defăimat prin minciuni! Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!

Psalmi 119