Psalmi 118:15-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Strigăte de bucurie și de izbăvire se înalță din corturile celor drepți; dreapta Domnului aduce izbânda.

16. Dreapta Domnului este înălțată; dreapta Domnului aduce izbânda.

17. Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului.

18. Domnul m-a disciplinat aspru, dar nu m-a dat morții.

19. Deschideți-mi porțile dreptății, ca să intru să-L laud pe Domnul!

20. Aceasta este poarta Domnului ; cei drepți intră pe ea.

21. Te voi lăuda, căci mi-ai răspuns și mi-ai dat izbăvire.

22. Piatra pe care au respins-o zidarii, a devenit piatra din capul unghiului.

23. Domnul a făcut acest lucru. El este o minune în ochii noștri.

24. Aceasta este ziua pe care Domnul a rânduit-o, pentru ca noi să ne veselim și să ne bucurăm în ea.

25. Doamne , Te rugăm, mântuiește-ne! Doamne , Te rugăm, dă-ne izbândă!

Psalmi 118