29. Le-a prefăcut apa în sânge și le-a omorât peștii.
30. Țara lor a mișunat de broaște, care au ajuns până și în odăile palatelor lor.
31. Când a grăit El, au sosit roiuri de muște și păduchi în tot ținutul lor.
32. Le-a prefăcut ploile în grindină și în flăcări de foc ce au căzut peste țara lor.
33. Le-a lovit viile și smochinii și le-a rupt copacii din teritoriul lor.
34. Când a grăit El, au sosit roiuri de lăcuste, lăcuste fără număr,
35. care le-au devorat toată verdeața din țară, toate roadele pământului lor.
36. I-a lovit pe întâii născuți din țara lor, pârga puterii lor.
37. El i-a scos pe israeliți de acolo cu argint și cu aur și n-a fost unul din semințiile Lui care să șovăiască.
38. Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi îngroziseră.
39. El a întins un nor ca să le fie învelitoare și un foc ca să le dea lumină noaptea.
40. Au cerut, iar El le-a trimis prepelițe și cu pâine din cer i-a săturat.
41. A despicat stânca și a curs apă; prin pustii au curs râuri.
42. Și aceasta pentru că Și-a amintit de promisiunea Sa cea sfântă, făcută lui Avraam, robul Său.
43. El Și-a scos poporul cu bucurie, Și-a scos aleșii cu strigăte de veselie.
44. Le-a dat teritoriile neamurilor și au moștenit rodul trudei noroadelor,
45. ca să păzească hotărârile Lui și să trăiască după învățăturile Lui. Lăudați-L pe Domnul!#+ 105:45 Ebr.: Hallelu Yah; peste tot în Psalmi