Proverbe 28:13-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Cine își ascunde păcatele nu va propăși, dar oricine le mărturisește și renunță la ele va găsi milă.

14. Binecuvântat este omul care este întotdeauna precaut,dar cel ce-și împietrește inima va cădea în necaz.

15. Ca un leu răgind și ca un urs atacând, așa este cel rău care domnește peste un popor sărac.

16. Prințul fără pricepere este un tiran, dar cel ce urăște venitul din jaf va avea multe zile.

17. Un om chinuit de vinovăția crimei va fi fugar până la moarte. Nimeni să nu-l susțină!

18. Cel ce umblă în integritate va fi salvat, dar omul ale cărui căi sunt corupte va cădea pe neașteptate.

19. Cine își lucrează pământul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciuni se va sătura de sărăcie.

20. Un om credincios va fi binecuvântat pe deplin, dar cel nerăbdător să se îmbogățească nu va rămâne nepedepsit.

21. Nu este bine să fii părtinitor – chiar și pentru o bucată de pâine omul poate să păcătuiască.

22. Un om zgârcit este nerăbdător să se îmbogățească, dar nu știe că-l așteaptă sărăcia.

Proverbe 28