Proverbe 10:15-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Averea este o cetate întărită pentru cel bogat, iar lipsa este ruina celor săraci.

16. Câștigul celui drept este folosit pentru viață, dar venitul celui rău este folosit pentru păcat.

17. Cine ia seama la disciplinare este pe calea către viață, dar cine ignoră corectarea se rătăcește.

18. Cine ascunde ura are buze mincinoase, și oricine răspândește bârfa este un prost.

19. În mulțimea de cuvinte păcatul nu lipsește, dar cel ce-și ține în frâu buzele este chibzuit.

20. Limba celui drept este argint ales, dar inima celui rău este de mică valoare.

21. Buzele celui drept hrănesc pe mulți, dar proștii mor din lipsă de judecată.

22. Binecuvântarea DOMNULUI îmbogățește și El nu adaugă nici un necaz la ea.

23. Pentru cel prost este o plăcere să facă răul, dar omul priceput își găsește plăcerea în înțelepciune.

24. Celui rău, de ceea ce se teme, aceea i se va întâmpla, dar celor drepți li se va împlini dorința.

25. Când trece furtuna, cel rău nu mai este, dar cel drept este o temelie veșnică.

Proverbe 10