Numeri 9:2-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. „Israeliții să țină Paștele la vremea hotărâtă.

3. Să-l țină la vremea hotărâtă, în a paisprezecea zi a acestei luni, între cele două seri; să-l țineți potrivit cu toate hotărârile și toate legile luate cu privire la el.“

4. Moise le-a spus israeliților că trebuie să țină Paștele.

5. Ei au ținut Paștele în luna întâi, în a paisprezecea zi, între cele două seri, în pustia Sinai. Israeliții au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.

6. Au existat însă niște oameni care, fiind necurați din cauză că se atinseseră de un mort, n-au putut ține Paștele în ziua aceea. Ei s-au înfățișat înaintea lui Moise și a lui Aaron în aceeași zi

7. și i-au zis lui Moise: – Știm că suntem necurați din cauză că ne-am atins de un mort, dar de ce trebuie să fim împiedicați să aducem jertfă Domnului la vremea hotărâtă împreună cu ceilalți israeliți?

8. Moise le-a spus: – Așteptați până voi afla ce va porunci Domnul cu privire la voi.

9. Domnul i-a zis lui Moise:

10. „Spune-le israeliților: «Chiar dacă cineva dintre voi sau dintre urmașii voștri va fi necurat din cauză că a atins un mort sau va fi departe în călătorie, va putea totuși să țină Paștele Domnului.

11. Să-l țină în luna a doua, în a paisprezecea zi, între cele două seri; să mănânce mielul de Paște cu azime și cu ierburi amare.

Numeri 9