Numeri 23:10-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Cine poate să numere pulberea lui Iacov și să spună numărul unui sfert din Israel? Să moară sufletul meu de moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lor!“

11. Balak i-a zis lui Balaam: – Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus ca să-mi blestemi dușmanii, dar iată că tu îi binecuvântezi din plin!

12. – Nu trebuie oare să vorbesc ce-mi pune Domnul în gură? i-a răspuns Balaam.

13. Balak i-a zis: – Vino, te rog, cu mine în alt loc de unde-l poți vedea mai bine, căci nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi pe tot; de acolo să-l blestemi pentru mine.

14. Și l-a dus în câmpia Țofim, spre vârful muntelui Pisga. Acolo a zidit șapte altare și a adus pe fiecare câte un vițel și un berbec.

15. Balaam i-a zis lui Balak: – Rămâi aici lângă arderea ta de tot, iar eu voi merge să-L întâlnesc pe Dumnezeu mai încolo.

16. Domnul l-a întâmpinat pe Balaam și i-a pus un cuvânt în gură; apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești.“

17. El s-a întors și l-a văzut pe Balak lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat: – Ce ți-a spus Domnul?

18. Atunci el și-a rostit oracolul și a zis: „Ridică-te, Balak, și ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!

19. Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu de om ca să-I pară rău. Vorbește El oare fără să înfăptuiască? Promite El oare fără să împlinească?

20. Iată, am primit poruncă să binecuvântez. El a binecuvântat și eu nu pot schimba nimic.

Numeri 23