26. Dezbracă-l pe Aaron de veșmintele lui și pune-le pe fiul său Elazar, iar Aaron va muri acolo.“
27. Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. Au urcat pe muntele Hor în prezența întregii adunări.
28. Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și le-a pus pe fiul său Elazar; Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui.
29. Când adunarea a văzut că Aaron a murit, toată casa lui Israel l-a jelit pe Aaron treizeci de zile.