11. Cel care atinge trupul mort al cuiva va fi necurat șapte zile.
12. Să se curețe cu apă în ziua a treia și a șaptea; dacă nu se va curăți în ziua a treia și în a șaptea, nu va fi curat.
13. Oricine atinge un mort, trupul vreunui om care a murit, și nu se va curăți pângărește Tabernaculul Domnului. Omul acela să fie nimicit din Israel. Să fie necurat pentru că n-a fost stropit cu apă de curățire; necurăția lui rămâne asupra lui.
14. Aceasta este legea când un om moare într-un cort: toți aceia care intră în cort și toți aceia care sunt în cort vor fi necurați șapte zile;
15. și orice vas deschis care nu are capacul pus va fi necurat.