5. Toiagul bărbatului pe care îl voi alege va înflori; așa voi pune capăt cârtirilor israeliților împotriva voastră.“
6. Moise le-a vorbit israeliților și fiecare dintre conducătorii lor i-a dat toiagul, câte unul de fiecare conducător, potrivit familiilor lor, adică douăsprezece toiege; toiagul lui Aaron era între ale lor.
7. Moise a pus toiegele înaintea Domnului , în Cortul Mărturiei.
8. A doua zi Moise a intrat în Cortul Mărturiei și iată că toiagul lui Aaron, al casei lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și avea migdale coapte.
9. Atunci Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele și le-a adus înaintea tuturor israeliților. Ei s-au uitat și fiecare și-a luat toiagul.
10. Domnul i-a zis lui Moise: „Pune înapoi toiagul lui Aaron înaintea Mărturiei; să fie păstrat ca un semn pentru răzvrătiți ca să se pună astfel capăt cârtirilor lor împotriva Mea și să nu moară.“
11. Moise a făcut întocmai; el a făcut așa cum i-a poruncit Domnul.
12. Israeliții i-au zis lui Moise: „Iată că murim; pierim, pierim cu toții!
13. Oricine se apropie de Tabernaculul Domnului moare. Vom muri oare toți?“