4. Când Moise a auzit, a căzut cu fața la pământ.
5. Apoi i-a zis lui Korah și cetei lui: – Dimineață Domnul va face cunoscut cine este al Său, cine este sfânt și cine are voie să se apropie de El; cel pe care El l-a ales, acela se va apropia de El.
6. Faceți lucrul acesta: luați cădelnițe, atât tu, Korah, cât și ceata ta,
7. și mâine puneți în ele foc și tămâie înaintea Domnului ; omul pe care Domnul îl alege va fi cel sfânt. Voi, leviții, ați mers prea departe!
8. Apoi Moise i-a zis lui Korah: – Ascultați, fii ai lui Levi!
9. Este prea puțin pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiați de El pentru a face lucrarea de la Tabernaculul Domnului , să stați înaintea adunării și s-o slujiți?
10. El v-a lăsat să vă apropiați de El, pe tine și pe toți frații tăi, fiii lui Levi, iar acum vreți și preoția?
11. De aceea, să știi că tu și toată ceata ta, v-ați adunat împotriva Domnului. Căci cine este Aaron, ca să cârtiți împotriva lui?
12. Moise a trimis după Datan și Abiram, fiii lui Eliab, dar ei au zis: – Nu venim!
13. Este prea puțin că ne-ai scos dintr-o țară unde curge lapte și miere ca să ne omori în pustie, de mai vrei să și domnești peste noi?
14. Mai mult, nu ne-ai dus într-o țară în care curge lapte și miere, nici nu ne-ai dat ca moștenire ogoare și vii! Crezi că-i poți păcăli pe oamenii aceștia? Nu venim!