46. toți cei ieșiți la numărătoare au fost șase sute trei mii cinci sute cincizeci.
47. Leviții, după seminția strămoșilor lor, n-au fost numărați împreună cu ei.
48. Domnul îi zisese lui Moise:
49. „Să nu numeri seminția lui Levi și să nu îi ții socoteala în mijlocul celorlalți israeliți;
50. dă în grija leviților Tabernaculul Mărturiei, toate uneltele lui și tot ce ține de el; ei trebuie să poarte Tabernaculul și toate uneltele lui, să aibă grijă de el și să-și facă tabăra în jurul lui.
51. Când Tabernaculul urmează să fie mutat, leviții trebuie să-l strângă, iar când Tabernaculul urmează să fie întins, leviții să-l înalțe. Străinul care se va apropia să fie omorât.
52. Ceilalți israeliți să se așeze fiecare în tabăra lui, fiecare bărbat sub steagul său, potrivit oștirilor lor.
53. Dar leviții să-și facă tabăra în jurul Tabernaculului Mărturiei, ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării israeliților; leviții să aibă în pază Tabernaculul Mărturiei.“