1. „În zilele de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi așezat drept cel mai înalt dintre munți, va fi înălțat deasupra dealurilor și popoarele vor curge spre el.
2. Multe neamuri vor veni și vor zice: «Să mergem și să ne suim la muntele Domnului , la Casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe căile Sale, și noi să umblăm pe cărările Sale!» Căci din Sion va ieși Legea, iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
3. El va judeca între multe popoare și va hotărî pentru neamuri puternice, depărtate. Ei își vor făuri din săbii pluguri, și din sulițe – cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul.
4. Fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu-l va mai îngrozi, căci gura Domnului Oștirilor a vorbit!
5. Toate popoarele umblă, fiecare în numele zeilor lor; noi însă vom umbla în Numele Domnului , Dumnezeul nostru, pentru veci de veci!“
6. „În ziua aceea, zice Domnul , îi voi aduna pe cei șchiopi și îi voi strânge laolaltă pe cei alungați, pe cei pe care i-am rănit.
7. Voi face din cei șchiopi o rămășiță și din cei izgoniți – un neam puternic. Domnul va împărăți peste ei pe muntele Sion, de acum și până în veci.
8. Cât despre tine, turn de veghe al turmei, deal al fiicei Sionului, stăpânirea de odinioară îți va fi redată, regatul se va întoarce la fiica Ierusalimului.
9. Acum, de ce strigi așa de tare? Nu ai rege? Ți-a pierit sfetnicul, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?