Matei 8:1-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Când a coborât Isus de pe munte, mulțimile L-au urmat.

2. Și iată că un lepros a venit la El, I s-a închinat și I-a zis: – Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!

3. Isus a întins mâna, l-a atins și i-a zis: – Da, vreau. Fii curățit! Și imediat a fost curățit de lepra lui.

4. Isus i-a zis: – Vezi să nu spui nimănui, ci du-te să te arăți preotului și adu darul pe care l-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!

5. Când a intrat Isus în Capernaum, a venit la El un centurion care L-a rugat

6. și I-a zis astfel: – Doamne, slujitorul meu zace paralizat în casă și se chinuie cumplit!

7. Isus i-a zis: – Voi veni și-l voi vindeca.

8. Dar centurionul a răspuns: – Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci spune doar un cuvânt și slujitorul meu va fi vindecat!

Matei 8