Matei 27:38-47 Noua Traducere în limba Română (NTR)

38. Tot atunci au fost răstigniți cu El și doi tâlhari, unul la dreapta și unul la stânga Lui.

39. Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap

40. și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, (și) dă-Te jos de pe cruce!“

41. Tot așa Îl batjocoreau și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, zicând:

42. „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El!

43. S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“

44. La fel Îl batjocoreau și tâlharii care erau răstigniți împreună cu El.

45. De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

46. Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Eli, Eli , lema sabactani ?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“

47. Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“

Matei 27