51. Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i o ureche.
52. Însă Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la loc, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!
53. Sau crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune chiar acum la dispoziție mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54. Dar cum s-ar împlini atunci Scripturile care spun că așa trebuie să se întâmple?“
55. În ceasul acela, Isus a zis mulțimilor: „Ați ieșit să Mă prindeți cu săbii și ciomege, ca pe un tâlhar? În fiecare zi Mă așezam în Templu și dădeam învățătură, dar nu M-ați arestat!